Print this page

Bucuria reîntâlnirii cu misionarii din Danemarka

Este o binecuvântare cu care suntem mereu încurajați, ca în fiecare an, grupuri de misionari din Danemarka să viziteze România, cu scopul însă de a se implica în lucrarea promovată și realizată de fundația ”Rescue” România. Și în acest an, un grup de frați cu multă experiență în slujire, s-au pus la dispoziția lui Dumnezeu pentru a fi o binecuvântare pentru biserici din România cât și pentru persoanele private de libertate cărora le-au împărtășit din frumusețea cu care Dumnezeu poate restaura viața oricărui om, indiferent de trecutul pe care l-ar fi avut.
0 comment
Bucuria reîntâlnirii cu misionarii din Danemarka
Este o binecuvântare cu care suntem mereu încurajați, ca în fiecare an, grupuri de misionari din Danemarka să viziteze România, cu scopul însă de a se implica în lucrarea promovată și realizată de fundația ”Rescue” România. Și în acest an, un grup de frați cu multă experiență în slujire, s-au pus la dispoziția lui Dumnezeu pentru a fi o binecuvântare pentru biserici din România cât și pentru persoanele private de libertate cărora le-au împărtășit din frumusețea cu care Dumnezeu poate restaura viața oricărui om, indiferent de trecutul pe care l-ar fi avut. Astfel, prima oprire a fost Duminică, în Biserica Baptistă Sânnicoară, unde sinceritatea și profunzimea modului în care a fost împărtășită evanghelia, a adus multă încurajare și zidire celor aproape 100 de participanți la închinare. A doua oprire a fost Luni, 10 Octombrie, în Penitenciarul Târgu Mureș. Grupul credincioșilor din Danemarka și-a unit forțele cu un grup de voluntari din Biserica Penticostală ”Betel”, Cluj Napoca. Au avut loc 3 întâlniri în urma cărora 60 de persoane private de libertate au putut gusta frumusețea cântării, a părtășiei, a mărturiilor și a Evangheliei proclamată cu multă putere. A treia oprire a fost Marți, 11 Octombrie, în Penitenciarul de Maximă Siguranță Gherla, Secția Exterioară Cluj. Pe parcursul a două întâlniri au participat 120 de femei private de libertate. Și de data aceasta, voluntari ”Rescue” au fost implicați alături de grup, astfel, Amalia Decean și Alex Cuibus au completat părtășia prin pricesnele cântate și prin mărtuia a ceea ce Dumnezeu a lucrat în viața lor. Frații misionari au proclamat mesajul eliberării, acestor femei care au așa mare nevoie de intervenția lui Dumnezeu și de harul Domnului nostru Isus Hristos. A patra oprire a fost Miercuri și Joi, 12 și 13 Octombrie, în Penitenciarul de Maximă Siguranță Aiud. Însoțiți de cântăreți de la Biserica Oastea Domnului și de la Biserica Baptistă din Sânnicoară, prietenii noștrii au susținut 4 programe la care au participat 200 de deținuți. Mărturia fraților a marcat viața mai multor persoane private de libertate, care regăsindu-se în experiențele de viață care au fost rostite și înțelegând chemarea pe care o mai face și astăzi Domnul nostru Isus Hristos, au cerut intervenția și iertarea Bunului Mântuitor și peste viețile lor. A cincea oprire a fost Vineri, 14 Octombrie în Penitenciarul de Maximă Siguranță Arad. Și de data acesta s-au pus la dispoziția semenilor lor cei din grupul ”Sirion”, care, au adus laude lui Dumnezeu și au încălzit inimile celor prezenți. Pe parcursul celor 3 întâlniri, aproape 200 de persoane private de libertate au avut ocazia să audă Evanghelia, astfel, mărturiile de viață, experiențele trecutului întunecat și a prezentului luminos pe care misonarii din Danemarka le-au trăit, toate acestea au fost o hrană sufletească pentru toți cei care au avut urechi de auzit. Suntem onorați și mulțumitori pentru astfel de parteneriate. Ne dorim ca astfel de întâlniri să se repete cât mai des și dincolo de prietenia noastră, sufletele semenilor noștrii să fie mângâiate și restaurate de Cel ce poate să dea un nou început. Mulțumim deasemenea stafului din penitenciare care fac posibile aceste programe. Nu în ultim rând menționăm că ne bucurăm de permanenta disponibilitate a voluntarilor noștrii, care, într-o vreme aglomerată își fac timp și pentru cei pentru care timplul trece atât de greu. Mai presus de toate, ne rugăm ca Bunul Dumnezeu să schimbe viețile celor care au falimentat atât de grav și au așa mare nevoie de un nou început.