Daniel danciu
South City Gospel Choir în Parcul Central, Cluj-Napoca
Fundația noastră organizează o serie de evenimente cu participarea celui mai mare cor de muzică Gospel din sudul Danemarcei.
O zi în familie
Copiii din proiectul After-school au petrecut o după-masă cu totul specială, acasă la una din voluntarele Fundației Rescue.
Treptele schimbării
Un alt proiect derulat la Penitenciarul Aiud pe care a fost programul educativ ”Treptele schimbării” care are ca scop optimizarea concepţiilor, simţămintelor, atitudinilor şi comportamentului în situaţii de criză, luarea propriilor decizii în mod constructiv şi creator, de către persoanele private de libertate, care participă la program.
Dumnezeu caută oameni și acum!
Întâlnire specială la Penitenciarul Gherla, Secția Exterioară, Cluj-Napoca, unde 9 voluntari au susținut un program moral-creștin, pentru aproximativ 90 de femei private de libertate.
Dumnezeu așteaptă întoarcerea fiilor pierduți
Șapte voluntari ai Fundației Rescue au vizitat în data de 9 Mai Penitenciarul de Maximă Siguranță, Aiud unde au organizat două programe pentru aproximativ 50 de persoane private de libertate.
Întâlnire cu familiile
Unsprezece tineri privati de libertate din custodia Penitenciarului de Maximă Siguranță din Aiud au avut parte de o vizită specială, cu ocazia sarbatorilor de Paste, din partea familiilor. De această dată vizita nu a fost una formala ci ei au putut sta unul lângă celălalt și au avut ocazia să își îmbrățișeze persoanele dragi.
Copiii la Exploratoriu
Sunt jocuri prin care înveți, simți plăcere și motivare. Într-o călătorie de explorare, poți învăța mai bine și mai rapid. În fiecare lună, copii sunt răsplătiți pentru rezultatele lor prin activități extrașcolare.