Vizită danezi în România
În perioada 27-30 aprilie 2015, un grup de cinci frați din Danemarca a vizitat aproape 500 de persoane private de libertate din diferite penitenciare din țară.
S-a început cu Penitenciarul de Maximă Siguranță Gherla, Secția Exterioară Cluj, unde pe parcursul a două programe au avut întâlniri cu 150 de femei de pe diferite regimuri ale penitenciarului. Au fost însoțiți de un grup de cântăreți din Biserica Oastea Domnului din Cluj. Prezența lui Dumnezeu a fost reală în aceste întâlniri, participantele fiind atinse atât prin Cuvântul rostit cât și prin cântările înălțate spre slava Domnului.
În perioada 27-30 aprilie 2015, un grup de cinci frați din Danemarca a vizitat aproape 500 de persoane private de libertate din diferite penitenciare din țară. S-a început cu Penitenciarul de Maximă Siguranță Gherla, Secția Exterioară Cluj, unde pe parcursul a două programe au avut întâlniri cu 150 de femei de pe diferite regimuri ale penitenciarului. Au fost însoțiți de un grup de cântăreți din Biserica Oastea Domnului din Cluj. Prezența lui Dumnezeu a fost reală în aceste întâlniri, participantele fiind atinse atât prin Cuvântul rostit cât și prin cântările înălțate spre slava Domnului.
A doua zi, împreună cu 13 tineri din Biserica Penticostală Betel Cluj, slijirea a continuat în Penitenciarul Târgu Mureș cu un grup de 50 de bărbați închiși în acest penitenciar. Au avut loc 3 întâlniri pe parcursul cărora mesajul scripturii, mărturiile și cântările au înmuiat inimile celor prezenți. Atmosfera cercetării Duhului Sfânt a putut fi experimentată de orice persoană gata să-și deschidă inima pentru Dumnezeu.
A treia și a parta zi misiunea a continuat în Penitenciarul de Maximă Siguranță Aiud. Însoțiți de tineri din Biserica Baptistă Betania Cluj și tineri din Biserica Penticostală Elim Cluj întâlnirile au fost pline de semnificație spirituală și emoțională. În prima zi, au avut loc două întâlniri, prima dintre ele a fost o reîntâlnire cu oameni care l-au găsit pe Dumnezeu chiar în timp ce-și ispășeau pedeapsa. Bucuria și legătura emoțională s-a simțit din plin. Mărturiile, încurajările și mulțumirile din partea celor prezenți a transformat atmosfera din sala de club a penitenciarului într-un cămin în care se reîntâlneau vechi prieteni din aceeași familie. După masa a continuat cu o întâlnire cu un grup mai mare de persoane private de libertate, cei mai mulți din ei fiind pentru prima dată expuși mesajului creștin. Deși unii erau încă preocupați cu activitățile lor, totuși, cei mai mulți au fost atinși de mesajul lui Dumnezeu.
A doua zi au fost organizate trei întâlniri. Interesul pentru mesaj, mărturii și cântare a crecut în mod evident. După ce au fost ocupate toate locurile din sala de club, a mai venit încă un grup de persoane private de libertate care a fost nevoit să stea în picioare pe parcursul întâlnirii. Prezența lui Dumnezeu s-a simțit în mod personal, cei din audiență au fost cuceriți de Duhul lui Dumnezeu care lucra prin fiecare cuvânt. Prețuirea s-a putut citi pe fața celor prezenți și interesul s-a dovedit și prin discuțiile și întrebările celor din sală.
Suntem mulțumitori pentru dovada de sacrificiu și dragoste a celor care își lasă familiile acasă pentru a duce mesajul evangheliei la mii de kilometrii distanță, fie ca răplătirile Celui veșnic să se reverse asupra lor și asupra lucrării lor. În acelși timp, ne dorim ca Cel care poate schimba vremurile să fie Acela care va schimba fiecare suflet prezent în aceste întâlniri.
Read 1882 times