Vestea este Buna
Datorită acestei convingeri, un grup mixt din Germania și România, Vaslui, a vizitat două penitenciare din țară, pentru a duce o Veste Bună.
Datorită acestei convingeri, un grup mixt din Germania și România, Vaslui, a vizitat două penitenciare din țară, pentru a duce o Veste Bună.
Astfel, în data de 30 ianuarie 2017, dimineața a început în Penitenciarul de Maximă Sigurană Aiud, unde pentru 3 ore a avut loc o întâlnire cu câțiva deținuți. Timpul a trecut repede datorită frumuseții acestei întâlniri și credem că efectul acestei întâlniri va fi de lungă durată.
După masă, vizita a continuat în Penitenciarul de Maximă Siguranță Gherla, Secția Exterioară Cluj, unde au participat la cele două programe peste 100 de femei private de libertate. Cei prezenți au putut cânta, iar persoanele implicate au avut libertatea de a-și spune mărturia de viață și modul în care Vestea Bună a lui Dumnezeu a transformat viața lor.
Mulțumim celor care continuă să se implice în răspândirea a ceea ce credem că este Vestea Bună, și totodată tuturor cadrelor care fac posibile aceste întâlniri.
Read 2977 times