Celebrarea ”Zilei Internationale a Familiei”
Luna aprilie a fost o perioada de mare bucurie și mângâiere pentru mamele care au participat la proiectul ”Femei după inima lui Dumnezeu”, derulat în Penitenciarul de Maximă Siguranță Gherla, Secția Exterioară Cluj.
Luna aprilie a fost o perioada de mare bucurie și mângâiere pentru mamele care au participat la proiectul ”Femei după inima lui Dumnezeu”, derulat în Penitenciarul de Maximă Siguranță Gherla, Secția Exterioară Cluj.
Am profitat de evenimentul național ”Ziua Familiei” și ca parte a acestui proiect am dorit să facem posibilă întâlnirea dintre mamele private de libertate cu copiii lor, care fie au rămas în grija familiei, fie au fost plasați în grija statului. Prin generozitatea unui grup de voluntari din Biserica Baptistă ”Elim”, Cluj Napoca, am reușit să acoperim costurile de deplasare a acestor copii care au fost aduși din Huedin, Hunedoara, Cluj, Cugir și Târgu Mureș.
Întâlnirea a avut loc în sala de vizite a Penitenciarului Gherla, unde familiile si copiii acestor femei s-au bucurat de șansa reîntâlnirii. Deși întâlnirea a durat doar 3 ore, deținutele au dorit să țină un program de cântare creștină pentru familiile lor. Domnii Adrian Alb și Lucian Vonica au avut un cuvânt de încurajare pentru toti, iar programul întregii întâlniri a adus o mare bucurie tuturor celor prezenți.
Mulțumim și de această dată voluntarilor noștrii care sacrifică din timpul și resursele lor pentru ca astfel de evenimente să fie posibile. Nu dorim nimic altceva decât ca familiile celor încarcerati să regăsească pacea și armonia pe care o poate da Dumnezeu.
Read 2073 times
Published in
Socializare