Paștele în Aiud
În data de 10 aprilie, fundația „Rescue” împreună cu un grup de voluntari din partea Bisericii „Rugul Aprins” Cluj Napoca, a organizat un program pentru persoanele private de libertate din Penitenciarul de Maximă Siguranță, Aiud.

Peste 50 de deținuți de pe secția 2, Regim Închis, au participat la un program moral-religios, unde pastorul Avram Vasile-Andrei a vorbit despre „Cele patru chemări”. Într-o atmosferă de sărbătoare, în mijlocul cântărilor susținute de credincioșii prezenți, mesajul rostit a avut un mare impact emoțional și rațional pentru cei prezenți. Întâlnirea s-a încheiat cu o masă festivă în jurul căreia s-au legat discuții și prietenii benefice pentru toți cei implicați.
Realizăm că fiecare întâlnire de acest fel este doar un pas mărunt pe cărarea reintegrării și reabilitării semenilor noștrii, dar un pas vital. Fie ca Bunul Dumnezeu să răsplătească generozitatea și sacrificiul acestor voluntari.
Read 1916 times
Published in
Socializare